Reîntoarcere…

Caut. Nici eu nu știu ce. Însă dau de un vechi colț. Colț de vise, de iluzii, de speranțe, de dorințe. Am uitat cum îmi fremânta sufletul de fiecare dată când îmi așterneam gândurile în fața unei foi albe. Atunci eram prea naivă și credeam că tot ce zboară se mănâncă. Atunci îmi ascundeam fatasmagoriile în spatele unor cuvinte. Atunci…

Dar acum? Acum nu am timp. Timp de mine și de ceea ce-mi place. Acum mă ascund în spatele mărgelelor și uit că îi șoptesc fiecăreia câte o parte din mine. Și acum am vise, dorințe, speranțe. Acum încerc să învăț copilul din mine să devină adult. Acum îmi doresc ca după o zi tumultoasă să mă pot ascunde în spatele cuvintelor cu aceeași ușurință ca atunci.

Atunci…acum…mâine? Mâine nu știu ce voi fi. Nici unde voi fi. Dacă voi avea timp. Dacă voi avea putere. Voi avea vise? Dacă…

Mă reîntorc aici din dorința de a rupe din acea naivitate care făcea totul să fie atât de ușor. Un copil se poate ascunde într-un colț și să viseze în tihnă. Dar un adult? Ce face un adult când totul e prea mult?

Dulcele Abandon…

-Nu-ți voi cere niciodată ceva ce nu-mi poți da. Vreau doar ce-mi oferi tu. Te vreau doar pe tine. Cu mine, aparținându-mi. Să te protejez, să te prețuiesc, să te onorez cu fiecare respirație, cu trupul meu, sufletul și inima mea. Ce avem noi doi nu e o fantezie. Poate că tu te-ai convins singură că nu-i real, dar nimic nu e mai real decât ceea ce-am trăit noi.

(Maya Banks)

Mon rêve d’amour

Animus,

A trecut ceva vreme de când mi-am aplecat cuvintele către tine. A trecut ceva vreme de când nu ți-am mai scris. Însă a trecut și ceva vreme de când timpul era cel care ne decidea întâlnirile. Acum nu mai visez să adorm la tine în brațe, pentru că ești aici și mă trezesc în fiecare dimineață alături de tine. Acum nu ești departe, ești aproape de sufletul meu. Nu ne despart decât câteva ore până când ne reîntoarcem din orașul dezlănțuit acasă. Acasă unde ești tu. Nu-ți mai simt lipsa, ci mă bucur de prezența ta, o savurez în fiecare secundă. Par îngălbenite de vreme momentele când îmi era dor. Nici nu mai știu cum este să-mi fie dor. Deși, când te sărut dimineața și plec din casă, îmi este dor de cum se dezlipesc bucele mele de obrazul tău adormit. Deși, când pleci de lângă mine mi se par că trec eternități până să te reîntorci în brațele mele și mi se face dor de cum nu-ți mai aud pașii pe coridorul rece. Deși îmi este dor de fiecare dată de tine, chiar dacă ești doar la un sărut distanță. Vremea trece pe lângă noi și uităm începuturile noastre. Privim amândoi spre viitor și încercăm să depășim toate obstacolele vieții în doi. Și în fiecare zi ne reînoim jurămintele făcute unul altuia cu și mai multă ardoare și pasiune decât o făceam în primele și timidele noastre declarații. Ne dezvăluim cu totul acum și nu mai este loc de teamă. Și totuși poate te întrebi de ce îți scriu acum. Și poate de ce nu am făcut-o mai devreme. Sau pur și simplu de ce îți scriu. Nici eu nu știu să-ți dau un răspuns pe măsura așteptărilor tale. Am luat o foaie albă și mi-am dat frâu liber gândurilor. Și tu te regăsești în fiecare din ele. În fiecare secundă și cu fiecare bătaie a inimii mele. Savurez trecutul nostru și privesc încrezătoare spre viitor. Pur și simplu doar pentru că sunt a ta și tu ești al meu. Și timpul mi-a demonstrat că este suficient, uneori mult prea suficient doar acest mic lucru. Să știm că aparținem unul altuia și că nimic și nimeni nu va putea destrăma legătura, acum sacră, a inimilor noastre. Inima îmi freamătă cu putere. Nu știu dacă de fericire, de dorință, de iubire sau dacă de toate la un loc. Gândurile mi se amestecă îm minte și nu mai sunt coerente. Se învârt cu repeziciune în jurul unui singur gând. „Tu”. Doar atât îmi inundă acum ființa. Gândul la tine, iubirea către tine, dorul către tine, dorința pentru tine, visele cu tine. Am și uitat că scriu. Mă îmbăt cu fericire și iubire. Și totul datorită ție. Ochii îmi fug pe o poză ce atârnă pe perete. Una cu o rochie albă și un costum negru. Și zâmbesc fericită. Pentru că am făcut cea mai bună alegere. Am și uitat de ce am început să-ți scriu. Am și uitat când am zis că o să mă opresc. Am uitat… Doar aștept cu nerăbdare. Pe tine. Să mă cuprinzi la pieptul tău și să mă săruți pătimaș. Să mă strângi puternic și să ai grijă de mine. Să nu lași ca nimic rău să mă lovească. Să mă protejezi și să mă ascunzi bine în inima ta ca nimic să nu mă poată scoată de acolo și ca nimic să nu mă poată atinge. Știu că atunci când vei citi rândurile acestea vei zâmbi. Și mai știu că tu vei fi singurul care vei găsi sensul tuturor acestor cuvinte și sentimente amestecate și împrăștiate pe aici. Până atunci eu te iubesc. Nebunește. Simplu. Dincolo de limite și timp. Pentru totdeauna. Cu tot sufletul și cu toată rațiunea mea. 

Anima 

Praf…

E mult praf in acest colt al meu de lume. Si multe zile in care poposesc pentru cateva clipe aici si doar ma las furata de ceea ce am scris si nu de ceea ce vreau sa scriu. Uneori mi-e dor de momentele in care ma refugiam aici si ma pierdeam printre cuvinte. Si de multe ori ma gandesc sa renunt la acest colt al meu…dar ma simt ca si cum m-as sinucinde si nu-mi place deloc ideea. Asa ca nu-mi ramane decat sa vin si sa sterg din cand in cand praful. Si sa impart cuvinte…de dragul vremurilor apuse.

Intro

Cum poate cineva care are nevoie de sensuri sa gaseasca un sens intr-o lume lipsita de sens?

Cele mai grele intrebari au mereu cele mai usoare raspunsuri. Cele mai indelungi dileme nu-si gasesc solutia in ani intregi de cautare. De cele mai multe ori e suficient sa deschizi bine ochii si sa descoperi ce e in jurul tau. Sunt in impas. Traiesc intr-o lume haotica. Si asta dureaza de mai bine de un an. Si in haosul asta al meu se regasesc si lucruri bune. Lucruri absolut minunate. Pentru cineva din afara sufletului meu traiesc o viata de poveste. Am propriul meu colt rupt de lume pe care-l impart cu barbatul vietii mele. Sunt la inceputul unei noi vieti in care cuvantul ”femeie” prinde un nou contur pentru mine. Insa nimeni nu-mi stie lupta crunta a sufletului meu. Nimeni nu stie ca de fapt viata de poveste ma tine pe linia de plutire. Imi caut locul in lume. Mi-am gasit locul in lumea mea si sunt mai mult decat implinita ca mi-am gasit locul potrivit in viata celui pe care-l iubesc. Insa ma lupt sa-mi gasesc locul in lume. Si incerc. Uneori ma bucur de schimbare si de faptul ca vreau mai mult, ca vreau ce e mai bun pentru mine. Uneori ma doboara grija zilei de maine si esecul. De cele mai multe ori ma simt pierduta. Ma tin strans de mana ce o cuprinde pe a mea si totusi ratacesc. Si inevitabil cad in capcana din care, in mod ironic, ii ajut pe altii sa iasa. Ma las cuprinsa de propriile temeri, de impulsul de a fi pe placul celor din jurul meu si de a atinge un anumit standard social si profesional. Si astfel uit. Uit ca in aceasta lume am venit singura si voi pleca tot singura si singurul meu scop in viata este sa fiu in armonie cu mine. Ca eu sunt singura responsabila de greselile mele, de dorintele mele, de deciziile mele. Ca degeaba sunt pe placul celorlalti daca nu sunt pe placul meu. Inima ce bate la unison cu a mea se uita neputicioasa la lupta mea interioara si nu stie cum sa-mi aline suferinta. Si totul este atat de simplu. Tine doar de determinare si de dorinta de a fi ceea ce trebuie sa fii. La gandul asta sufletul imi tresare usor. E gata sa se lupte si cu morile de vant daca asta imi va aduce linistea. Refuz sa ma afund intr-un singur loc, refuz sa fac un anumit lucru, refuz sa fiu cineva ce nu vreau sa fiu doar pentru ca cineva ma arata cu degetul si-mi spune ca asa trebuie sa fac. Nu asa vad eu sacrificiul si lupta pentru ceva mai bun. Nu-mi pot depasi limitele daca mi le accept si doar atat. Nu-mi pot asuma responsabilitatea de greselile mele daca ma fac ca nu le observ. Nu-mi pot refuza impulsul de a lupta pentru mai bine doar prin a accepta ca mai rau este mult mai bine decat nimic. Indiferent pe cine voi dezamagi voi fi impacata ca nu am dezamagit singura persoana ce conteaza in toata aceasta ecuatie…nu ma voi dezamagi pe mine. Si impart cu cineva absolut special  o viata de poveste. Si va fi bine. Poate nu azi, poate nu maine, poate nu peste o luna sau un an. Dar stiu ca voi trai cu gandul ca ma lupt pentru ceva mai bun si nu ma las acaparata de ceva ce nu-mi satisface nevoile si ma lasa pustiita de orice sens. Iubirea imi sopteste la ureche ca cineva acolo sus are grija de tot. Si asa va fi. Sunt abia la inceputul vietii mele. Si trebuie sa-mi gasesc locul in aceasta lume.

In trecere…

Toti suntem in trecere. Oameni trec pe langa noi. Clipe trec pe langa noi. Oportunitati trec pe langa noi. Tristeti trec pe langa noi. Totul se misca in jurul nostru si de cele mai multe ori suntem nevoiti sa trecem in viteza peste tot si toate. Lectii de viata trec pe langa noi. Pe care le invatam sau nu. Inca ma intreb ce anume incearca viata sa ma invete. Sa am rabdare? Sa am incredere in mine si in cel cu care-mi impart viata ca totul va fi asa cum trebuie sa fie? Sa sper mai mult? Sau poate mai putin? Incerc sa ies cu zambetul pe buze din fiecare incercare pe care viata mi-o pune in cale. Incerc sa nu ma las doborata. Insa uneori…puterile ma lasa. Ma zbat intre vis si realitate, intre agonie si extaz, intre putere si deznadejde. Uneori imi predau armele in fata vietii. Insa ea mi le ofera mereu inapoi spunandu-mi sa lupt. Sa lupt pentru ce? Ce anume trebuie sa vad? Ce lucru imi scapa? Ce vis, dorinta, gand sta suspendat in aer asteptand sa imi indrept atentia spre el? Ce ar trebui sa vad si nu vad? Da-mi macar un indiciu viata…nu ma lasa sa ma bat cu propriile arme inainte ca razboiul sa inceapa macar….

My Valentine

Clipa fara tine

Ma saruti usor si inchizi incet usa in urma ta. Ma intorc in camera pustie de prezenta ta. Sunt inconjurata de tot ce ne reprezinta. Nu stiu ce e azi cu mine. Ai plecat de putin timp. Pentru mine pare o vesnicie. Te intorci peste putin timp. Pentru mine e o vesnicie. Deschid usa sifonierului si ma imbrac cu un tricou de-al tau. Ma duc in baie si picur pe pielea mea stropi din parfumul tau. Ma afund in asternuturile ce-ti poarta inca caldura. Si mi-e dor. Dor de tine, dor de noi. Dor ce ma mistuie incetul cu incetul. Si astept…te astept…

Fa o magie ca sa dispara clipele ce esti departe de mine…

Timp

Timpul trece…gandurile vin si pleaca. La fel si visele. Renasc cu natura. Las soarele sa-mi incalzeasca sufletul. Pasii mei se afunda in iarba proaspat crescuta. Uneori imi caut locul. Uneori il gasesc. Uneori ma pierd. Ma pierd in mine, ma pierd in tine, ma pierd in noi, ma pierd in timp, ma pierd in vise, ma pierd… Timpul trece…

Je t’aime mon amour…

…cand totul este un haos, cand totul pare lipsit de speranta, cand totul este greu…mereu exista cineva care sa te stranga la pieptul sau si sa-ti readuca zambetul pe buze…